1 of 4
Un obiectiv de super-telefotografie. Două distanțe focale.
Obțineți cadrul dorit
NIKKOR Z 600mm f/4 TC VR S este un obiectiv de super-telefotografie profesional cu distanță focală fixă și deschidere mare a diafragmei, destinat fotografilor specializați în sport și natură sălbatică. Focalizare automată de nivel superior. Un teleconvertor de 1,4x încorporat. Veți obține fotografia dorită, indiferent ce este în cadru.
Apropiați-vă de acțiune și captați extrem de bine fiecare detaliu
Cu cei 600 mm care vă aduc în mijlocul acțiunii și cu teleconvertorul încorporat, care vă apropie și mai mult, veți beneficia de fiecare dată de rezultatele excelente ale acestui obiectiv de super-telefotografie cu deschidere mare a diafragmei. Claritatea este remarcabilă pe întregul cadru, chiar și atunci când fotografiați cu diafragma deschisă la maximum, iar bokeh-ul este frumos, cu aspect cursiv, în forme circulare. Fiecare detaliu este redat cu o claritate deosebită, indiferent cât de repede sau de neregulat se mișcă subiectul.
Apropiați-vă și mai mult, doar glisând un comutator
Teleconvertorul încorporat de 1,4x transformă instantaneu acest obiectiv cu distanță focală fixă f/4, de 600 mm într-un obiectiv f/5.6, de 840 mm. Caracteristicile optice de înaltă performanță asigură în mod constant o calitate deosebită a imaginii, iar teleconvertorul poate fi activat fără a vă schimba postura sau a vă lua ochii de la evenimentul principal. Pentru o rază de acțiune și mai mare, puteți să utilizați obiectivul NIKKOR Z 600mm f/4 TC VR S cu teleconvertoarele de 1,4x și 2x din seria Z.
Focalizare automată extraordinară în obiectiv
Sistemul AF din obiectiv este susținut de motorul electromagnetic VCM Silky Swift (SSVCM) de la Nikon și de un codificator optic ABS – un senzor de înaltă precizie care detectează și comunică poziția obiectivului cu o acuratețe absolută. De la sporturi cu motoare de mare viteză până la natura sălbatică imprevizibilă, veți beneficia de captarea extrem de rapidă a subiectelor, de urmărirea exactă a acestora și de operarea fără sunet.
Puternicul sistem VR menține claritatea remarcabilă a imaginilor
Când doriți să țineți pasul cu acțiunea, dar și cu lumina, sistemul de reducere a vibrațiilor de la Nikon, care este încorporat în obiectiv vă permite să utilizați timpi de expunere cu până la 5 trepte mai lungi. Și obțineți un avantaj de 5,5 trepte atunci când utilizați un aparat foto mirrorless de la Nikon compatibil cu caracteristica VR sincronizat. Veți capta imagini extrem de clare în orice lumină, fără efect de estompare, chiar și atunci când fotografiați cu aparatul foto ținut în mână.¹
Gata de lucru în cele mai dificile locații
Praful, murdăria și umezeala sunt ținute departe de toate componentele mobile și de montura obiectivului, cu ajutorul garniturilor din cauciuc.² Lentila frontală este protejată de acoperirea cu fluor neaderentă de la Nikon, care respinge uleiul, umezeala și petele și poate fi curățată ușor.
Dimensiuni potrivite pentru bagajul de mână
Preferați să țineți echipamentul în siguranță cu dumneavoastră – și nu în bagajul de cală – atunci când zburați? NIKKOR Z 600mm f/4 TC VR S este suficient de compact și de ușor pentru a încăpea într-o geantă de kit care să îndeplinească cerințele pentru bagaje de mână ale majorității companiilor aeriene.
Perfect echilibrat
Centrul de greutate al obiectivului este poziționat în mijlocul suportului pentru trepied, asigurând o operare stabilă și reducând efortul de menținere a posturii când se fotografiază cu aparatul foto ținut în mână sau montat pe trepied. Când obiectivul este atașat la un trepied sau la un monopied, veți putea roti panoramic în mod uniform și stabil.
Control versatil
Renumitele caracteristici ergonomice și comenzi personalizabile de la Nikon vă oferă o versatilitate operațională excepțională. Puteți să activați butonul de setare a memoriei și butoanele Fn, precum și inelele Fn, de control și de focalizare fără a lua ochiul din vizor.
Uitați de petele luminoase
Acoperirea mezo-amorfă este cel mai bun strat anti-reflexie de la Nikon și oferă acestui obiectiv de super-telefotografie un control remarcabil asupra formelor dublate și petelor luminoase. Fotografiile sunt extrem de clare, indiferent dacă fotografiați subiecte cu fundal iluminat sau scene cu mai multe surse de lumină în cadru.
¹ Conform standardelor CIPA, sistemul VR optic din obiectiv obține o compensare de 5 trepte (sau 5,5 trepte cu VR sincronizat) în modul NORMAL. Această valoare se obține când este atașat la un aparat foto mirrorless echipat cu un senzor de imagine cu aceeași dimensiune ca a formatului de film de 35 mm.
² Nu este garantată rezistența obiectivului la praf și la picături de apă în toate situațiile și în toate condițiile.
În acest document, termenii „format FX” și „FX” sunt folosiți cu referire la un unghi de câmp echivalent cu al unui aparat foto în format de 35 mm („cadru întreg”), iar termenii „format DX” și „DX”, la un unghi de câmp echivalent cu al unui aparat foto APS-C. Nikon își rezervă dreptul de a modifica aspectul, specificațiile și caracteristicile acestui produs în orice moment și fără notificare prealabilă.
Cod articol
NIKKOR Z 600mm f/4 TC VR S - JMA504DA